Ion Creanga - Copilul si imaginea copilariei

Unicat in literatura romana,volumul,  ‘’Amintiri din copilarie’’ depaseste tot ce se 
scrisese  despre  universal celei dintai varste a omului.

   Paginile din Ion Ghica ,Costache Negrutzzi, Alecu Russo,Vasile Alecsandri raman in 
urma acestei inegelabile creatii,in care scriitorul opreste timpul la ceasul zburdalniciei si 
al poznelor pe care le retraieste cu prospetimea sentimentelor de odinioara,urmarandu-lpe Nica din clipa cand incepuse a “merge copacel”, la casa parinteasca din Humulesti si 
si pana in pragul adolescentei, opera devenind astfel un adevarat Bildungsroman.
Fara a respecta cu fidelitate cronologia in cele patru parti ale acestui “prim roman al 
copilariei”, scriitorul ne ofera  spectacolul varstei fericite, povestea copilariei care a 
apartinut biographic lui Creanga, dar care , prin caracterul ei plin de veselie, de 
nevinovatie, reprezinta imaginea copilariei de pretutindeni si de oricand imaginea
“copilariei copilului universal”(George Calinescu).
Creanga porneste de la particular si urca spre generalizari. Chipul lui Nica inceteaza sa 
sa mai fie chipul scriitorului la varsta copilariei si devine imaginea copiulului din
totdeauna, iar autorul e constient de acest lucru “Asa eram eu la varsta cea fericita
si asa cred ca au fost toti copiii de cand ii lumea asta si pamantul, macar sa zica cine ce o 
vrea”.
Acestui univers unic ideal, copilaria ,Creanga  ii construeste un spatiu ideal , satul 
Humulesti, evocat din perspective sentimentului apartenentei la vatra satului “Ia,am fost 
si eu in lumea asta ,un hot cu ochi,,o bucata de huma insufletita din Humulesti…..”
Amintindu-si cu madrie de satul copilaiei Creanga il evoca intr-o viziune complexa-
geografic (“sat mare”), psihologic(“sat mare si vessel”, cu oameni gospodari, “flacai si 
si fete mandre)., dar si istoric (“sat vechi razasesc” cu oameni ce deschindeau “din 
plaiesii care s-au luptat cu Solveski, craiul polonilor”. Marturie sta Cetatea Neamtului, al 
carei chip se oglindeste cu mahnie de atatea veacuri in “Ozana cea frumos curgatoaresi limpede ca cristalul”.
Imaginea este croita si din perspective vietii de familie. Familia devine nucleul, celula de 
baza a satului si intr-un sat ca Humulesti, familia nu putea decat sa fie o familie de 
gospodari, pentru ca humulestenii sunt oameni de isprava, harnici si veeli, cinstiti si 
demni , inlitori de datinisi de pamant, avizi de cultura, fie si la nivel folcloric. Naratiunea 
se inchide in acesta parte pentru a studia din interior acest miracol, familia,din care se 
distingea “hotul’ de Nica. Satul devine astfel un univers al jocurilor “pline de hazul si 
farmecul copilariei”. De aceea nu intamplator “nazdravaniile”lui Nica sunt concentrate in 
partea a ||-a a seriei.Satul devine un simbol al satului moldovenesc,imaginea satului romanesc in general, a 
satului etern,incetand sa mai fie o asezare izolata.Spre aceasta isi revarsa Nica, devenit
“holtei” in partea a |V a , deci constient de locul sau in lumea satului potopul de 
Sentimente,o adevarata “descarcare lirica” (S.Calinescu):”Dragu-mi era satul nostrum cu Ozana cea frumos curgatoare si limpede ca cristalui,in care se oglindeste cu mahnie 
Cetatea Neamtului de atatea veacuri”. Aceste sentimente explica durerea ruperii de satde bastina,odata cu plecarea la Scoala. La Creanga acest sentiment echivaleaza ca si in 
cazul lui Labis cu sentimentul dureros al pirderii copulariei. Este dramatica desprinderea 
universul frumos si fericit, paradisul copilariei,satul Humulesti satul romanesc in genere.
Creanga a creat prin Humulesti o lume intr-o continua forfota. Impresia de viata traita 
este  puternica. Oameni fel de fel populeaza paginile cartii: “Printii ,dacalii,colegii 
formeaza o galerie,definindu-se prin particularitati de ordin psihologic si etic”.
(Constantin Ciopraga).Si totusi Creanga nu are vocatia portretului. Tohaneanu sublinia ca “portretul,care,de la
cronicari incoace se bucura de o frumoasa traditie in proza artistica romeneasca, nu
creeaza decat rare hiaturi in fluxul torrential al naratiunii” lui Creanga. Figurile izolate
palesc in fata imaginilor de grup.Scena incaierarii catihetilor din casa lui Paval cinlocarul 
e remarcabila prin dinamismul ei, iar atmosfera de la scoala din Filticeni pare sa sugereze 
o imagine de infern,unde tinerii sunt torturati de manuaele lipsite de limpezime, “curat 
mestesug de tampenie”.
Cel mai complex dintre personaje est Nica. Intrucat lui Creanga “ i-a venit idea de a se 
Povestii pe sine insusi”, Nica este ipoteza autorului la varsta copilariei, erinul cartii si 
impicit al unor intamplari cu haz  grupate in jurul ideei potrivit careia coilaria este 
fericita, plina de farmec.Pledand in favoarea frumusetii copilariei, evocarea realizata din 
perspectiva maturitatii are un aer nostalgic.
Admitind  ideea ca opera lui Creanga este un Bildungsroman, chipul lui Nica nu poate fi 
conturat decat in devenirea  lui, in evolutia lui continua, apeland la actiuni,fapte,
intamplati,la care ia parte personajul la gesturile, gandurile sau vorbele aestuia sau la 
parerile altor personaje.
De-a lungul cartii, copilaria lui Nica trece prin mai multe etape, implicand modificarea 
unor trasaturi. Preocuparea fundamentala a primilor ani de viata este jocul, fara ca Nica 
sa se dosebasca in acest sens de “copilul universal”, asa cum apare in vorbele tatalni, 
Stefan  a Petriei: “Daca-I copil sa se joace……”. Institutorul Creanga stie ca jocul 
presupune  spirit inventive (“Sic ate nun e veneau in cap….”), bucurie (“….ma faceam 
tot mai neastamparat…”). In consecinta, jocul presupune  “nazbatii”, nastrusnicii.
Uneori, Nica, agaseaza prin nazdravaniile lui pe cei din jur care-l eticheteaza drept
“usernic”, “zbantuit”, sau “spanzurat”. Varsta primilor ani de scoala  impleteste jocul cu 
invatatura . Marturie stau   ceasloanele cu urmele mustelor care si-au gasit sfarsitul intre
filele lor. Nica,intrat in colectivitate ,unde se deruleaza si cele mai multe  dintre 
intmplari, devine mai rezerva, mai retras: “un baiet prezarit,rusinos si fricos side umbra 
mea”. Spiritual ,este bine inzestrat , aspect intruit si de mama sa , care “se bucura grozav
cand ma vedea ca ma trag la carte” si de bunicul sau , David Creanga, care sustine ca 
“baiatul are tinere de minte”. Precoce, Nica pare a se lasa prada primelor instincte 
puberale, tragand cu coada ochiului la Smarandita popii, fiindca incepuse  “a-i mirosii 
a catrinta”.
Numai in viziunea tatalui, Nica este un baiat firav, lenes,ticait,fire pentru care el tine sa-i
reproseze sotiei sale: “Tu ,cu scoala, l-ai deprins cu naravul….”.
Scoala de la Falticeni, este indentica cu varsta preadolescentei,cand jocul este substituit 
de petreceri specifice.  Sentimentul  erotic este mai pronuntat , dovada fiind desele vizite 
la crasmarita din Radaseni sau gandul care fugea uneori la fata popii din Falticeni Vechi.
Petrecerile lasau greu locul clipelor de invatatura,cand catihetii se incumetau  “sa ne mai 
punem si cate pe oleaca de carte”.
Ajuns holtei, Nica,e deja constient de sentimentele sale si de aici explozia lirica din final,
care demonstreaza ca eroul era puternic ancorat in viata tumultoasa a satului. In aceasta 
ipostaza se modifica si modalitatea de caracterizare, Prezentarea lui Nica de alte 
personaje lasa loc autocaracterizarii.  Si asa., “tigoarea de baiat” a devenit holtei, 
copilaria frangandu-se la portile Iasilor , unde tanarul era dus “surghiun dracului
pomana…..”.
Copilaria ii este marcata , din punct de vedere afectiv, de un personaj  deosebit:mama.
 Perseverenta in ideea de a-si vedea cpilul popa,este personajul care umple cu prezenta lui 
paginilecartii .”Portretul” ei fascineaza  tocmai prin imprevizibilul trasaturilor ei 
antinomice. Surprinsa in atitudini primitive, dand curs vrajilor si superstitiilor 
“Smaranda plina de minunatii”, era superioara barbatului ei nu numai prin faptul ca era 
fiica de vornic, ci mai ales prin credinta pe care o punea in stiinta de carte si prin tactul 
pedagogic desavarsit, demonatrat in educatia copiilor.  Sigura de cel care “a smantanit”
oalele, mama face aluzii fine, moralizatoare, aparent fara adresa, dar care au un ecou 
adanc in sufletul lui Nica: “Se cunoaste el stigoiul care a mancat smantana , de pe limba
……Urat mi-a fost in viata mea omul viclean si lingau, drept sa-ti spun , dragul mamei
……”. . Dragostea materna este suportul pe care se inalta portetul personajului.
Numai astfel se poate explica faptul ca “mama invata cu mine acasa si citea la ceaslov,
la psaltire  Alexandria, mai bine decat mine si se bucura grozav cand vedea ca ma trag la 
carte…..”. Acest gest capata semnificatii nebanuite  pentru scriitorul de mai tarziu, care
a ajuns si el sa scrie o carte, o capodopera . De aceea, spre Smaranda se indreapta 
sentimental de recunostiinta , si evocarea ei e plina de nostalgie. E a devine prototipul
, chipul mamei eterne: ”Asa era mama in vremea copilariei , plina de minunatii pe cat
mi-aduc aminte, sa-mi aduc bine aminte  , caci bratele ei m-au leganat,cand ii sugeam
tata cea dulce simaalintam la sanu-i gangurind si uitandu-ma in ochii ei cu drag. 
Sange din sagele ei si carne din carnea ei am imprumutat , si a vorbii de la dansa am 
invatat….”.
Alaturi de mama, tatal e o figura deosebita dar mai estompata sciland intre toleranta  si 
afectivitate , preocupat mai mult de asigurarea conditiilor materiale ale unei copilarii 
fericite, decat de formarea spirituala a odraslelor, lasata in seama  Smarandei.
Invatatura echivaleaza in conceptia lui , cu saracia si e de preferat sa fie  “om de treaba si 
gospodar in Humlesti “ ,decat :”Logafete, branza-n cui,    


                                                   Lapte acru-n calamari,


                                                   Chiu si vai prin buzunari.”